CONFERINȚA FINALĂ - ȘCOALA VIITORULUI
COMUNICAT DE PRESĂ
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Tulcea organizează miercuri, 15 iulie 2026, începând cu ora 11:00, Conferința de închidere a proiectului „Școala Viitorului: Pilotarea Inovațiilor în Educația Modernă”, cod proiect 109, implementat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C15 - Educație, Reforma R7, apelul „Granturi pentru unitățile de învățământ pilot”.

Evenimentul va avea loc la sediul Liceului Tehnologic „Henri Coandă”, din Str. Tineretului, Nr. 2, Tulcea, Corp B, parter, și va reuni reprezentanți ai autorităților publice, instituțiilor de învățământ, partenerilor proiectului, cadrelor didactice, elevilor și altor actori interesați de dezvoltarea educației moderne.
În cadrul conferinței vor fi prezentate principalele activități desfășurate pe parcursul implementării proiectului, rezultatele obținute, exemple de bune practici dezvoltate de cadrele didactice, precum și direcțiile de valorificare și sustenabilitate a rezultatelor, în vederea integrării acestora în activitatea educațională și a continuării procesului de inovare la nivel instituțional.

Conferința reprezintă totodată un moment de analiză și schimb de experiență privind impactul proiectului asupra procesului educațional și contribuția acestuia la dezvoltarea unui mediu de învățare modern, adaptat nevoilor elevilor și provocărilor actuale ale sistemului de educație.
Proiectul „Școala Viitorului: Pilotarea Inovațiilor în Educația Modernă” a urmărit dezvoltarea și testarea unor soluții educaționale inovatoare, prin introducerea de practici pedagogice moderne, evaluare standardizată, activități de orientare și consiliere, formarea cadrelor didactice și consolidarea unei culturi organizaționale orientate spre calitate și performanță.
Informații privind evenimentul:
• Data: 15 iulie 2026
• Ora: 11:00
• Locația: Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Tulcea, Str. Tineretului nr. 2, Corp B, parter.
